Despre noi

S.C. ECO-PARA-DIAGNOSTIC SRL este un Centru Medical privat cu capital integral românesc, înfiinţat în Decembrie 2003. Este localizat în Bucureşti in zona Calea Moşilor Foişorul de Foc, pe Strada Dimitrie Onciul, Nr. 14, Sector 2. Clinica poate deservi atât persoane fizice, cât şi societăţi de stat sau private.

Este o instituţie multifuncţională pentru diagnostic şi tratament, axată pe asistenţa medicală de ambulatoriu, în anumite domenii/specialităţi.

Prin atitudinea şi competenţa personalului, ca şi prin calitatea serviciilor, în Centrul nostru se asigură o relaţie deplină între medic şi pacient.

De asemenea, pentru pensionari se acordă reduceri la consultaţii, iar măsurarea tensiunii arteriale pentru aceştia este gratuită. Dorim să oferim servicii la cel mai înalt nivel de competenţă, întrucât ne propunem ca acest Centru Medical să devină unul de excelenţă în domeniile medicale acoperite.

O atenţie deosebită se acordă unor domenii mai noi, cum ar fi cel al medicinii călătorului, care capătă amploare şi în ţara noastră, sau unor domenii mai puţin acoperite de specialişti, cum ar fi cel al bolilor parazitare şi tropicale.

Prin Centrul Medical Eco-Para-Diagnostic SRL se asigură servicii medicale şi de asistenţă pentru:
– Ambasada Franţei la Bucureşti şi cetăţenii francezi aflaţi în România, prin Dr. Carmen-Michaela Creţu, care este medic coordonator pentru aceste servicii
– Ambasada Austriei şi Ambasada Elveţiei, prin Dr. Elena Popescu

Pentru programare, data și ora propusă de dumneavoastră va fi analizată și în funcție de programul medicului solicitat vă vom confirma programarea sau vă vom propune o altă dată și oră.